theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
19 Mai 2025, 13:06
3 699
Copiază linkul
Link copiat

CEC a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor locale din 18 mai

Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi desfășurate duminică, 18 mai 2025, în mai multe localități din țară, unde cetățenii au fost chemați la urne pentru a-și alege primarii și consilierii locali.

CEC a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor locale din 18 mai.
CEC a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor locale din 18 mai.

În comuna Călugăr, raionul Fălești, candidata formațiunii Partidul Nostru, Harea Ina, a obținut 630 de voturi, echivalentul a 67,89%, fiind urmată de Pavlinciuc Alexandru (Partidul Social Democrat European) cu 249 de voturi (26,83%) și de Burciu Sergiu (Partidul Acțiune și Solidaritate) cu 49 de voturi (5,28%). Dacă aceste date vor fi confirmate, Harea Ina ar putea câștiga din primul tur, scrie radiomoldova.md.

În comuna Boldurești, raionul Nisporeni, niciunul dintre cei trei candidați independenți nu a întrunit peste 50% din voturi. Fostul primar Nicanor Chiochină, învinuit de omorul unui copil de 14 ani, a obținut 549 de voturi (47,21%). El se va confrunta în turul doi cu un alt candidat independent, Sergiu Bulicanu, care a obținut – 335 de voturi (28,80%).

În satul Temeleuți, raionul Florești, nu s-au ales primari, ci noua componență a Consiliului Local. Cea mai bună performanță electorală a avut-o Partidul Mișcarea Respect Moldova, cu peste 40% din voturi, urmat de Platforma DA și PAS.

Potrivit legii, turul doi al alegerilor urmează să fie organizat în termen de două săptămâni între primii doi candidați clasați în fiecare localitate. Comisia Electorală Centrală precizează că toate aceste date sunt preliminare și vor fi validate oficial după primirea documentelor în original de la organele electorale locale.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat