theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
22 Iunie 2025, 16:00
21 467
Copiază linkul
Link copiat

Ceban, despre acuzațiile privind campionatul de kickboxing și sportivii din Rusia: Nu vă bateți joc de oameni

După ce consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au criticat dur implicarea Primăriei în organizarea campionatului internațional de kickboxing, despre care susțin că este ilegal și reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, primarul general, Ion Ceban, a venit cu o reacţie.

Ceban, despre acuzațiile privind campionatul de kickboxing și sportivii din Rusia: Nu vă bateți joc de oameni.
Ceban, despre acuzațiile privind campionatul de kickboxing și sportivii din Rusia: Nu vă bateți joc de oameni.

Edilul Capitalei a catalogat acuzaţiile ca fiind „nefondate și compromit imaginea Republicii Moldova în fața comunității sportive internaționale”, informează newtv.md.

„Dragi reprezentanți ai Federațiilor de sport din Republica Moldova, știu că nu puteți ieși public și condamna aberațiile celor de la PAS, precum că eu vreau să aduc în țară nu știu câți ruși pe care visează ei, deoarece veți fi persecutați. Dar măcar spuneți-le, transmiteți-le clar că îndrugă prostii și se dau de rușine în toată lumea sportului atât de acasă, cât și în toată Europa'', a reacţionat primarul.

Potrivit lui Ion Ceban, la competiția internațională s-au înregistrat în jur de 1.000 de persoane, sportivi din Portugalia, Spania, Italia, Franța, Serbia, Bulgaria, Georgia, Turcia, Lituania, Ucraina, Austria, Germania, Polonia, Letonia, Slovacia, Cehia, dintre care peste 200 din România și peste 200 din Republica Moldova.

El a precizat că doar la etapa de înregistrare au fost 15 sportivi din Rusia și 35 din Belarus, dintre care minori și care nici măcar nu vor participa.

„Și totuși, recent, la un eveniment organizat de Ministerul Educației, au participat sportivi din Federația Rusă. Lăsați sportul, cultura și educația în afara politicului și voi, cei din PAS, nu vă bateți joc de oameni'', a mai spus primarul Capitalei. 

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că evenimentul nu a fost autorizat, iar organizarea sa încalcă legislația în vigoare privind desfășurarea competițiilor internaționale pe teritoriul Republicii Moldova.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat