Ceban: Conducerea țării vrea să mă demită din funcția de primar
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că președinta Moldovei, Maia Sandu, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, ar intenționa să-l demită din funcție.

Despre aceasta a declarat în timpul ședinței primăriei, subliniind că nu se teme de astfel de acțiuni, transmite protv.md.
Potrivit lui Ceban, partidul de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” intenționează, de asemenea, să lichideze aproximativ 600 de primării în toată țara și să închidă peste 70 de școli.
Primarul Capitalei a declarat că autoritățile pot folosi instituțiile de stat și instanțele judecătorești pentru a-l demite din funcție, însă a subliniat că nu intenționează să cedeze presiunilor.
„Pe de altă parte, vedem pe cei care caută milioane de scuze și deja privesc spre scaunul de primar. Avem angajamente față de locuitori și le vom respecta. Unii dintre colegii noștri sunt intimidați cu venirea celor de la CNA, SIS și procuraturii. Aceiași reprezentanți ai PAS astăzi vor să „bucure” țara cu lichidarea a 600 de primării, închiderea a peste 70 de școli și situația a peste 800 de biserici, după exemplul conflictului din Dereneu. Fără să mai vorbim de prețurile și facturile mari, salariile și pensiile mici, precum și de numărul mare de oameni, în special tineri, care părăsesc Republica Moldova”, a declarat Ceban.
În replică, PAS a numit declarațiile lui Ceban „absurde și paranoice”. Reprezentanții partidului au afirmat că primarul „nu are nici buget, nici soluții pentru problemele locuitorilor Chișinăului, dar are multe acuzații”.
Reprezentanții Președinției au anunțat că vor veni ulterior cu o reacție oficială.
Anterior, Ceban a acuzat PAS de încercarea unui „furt raider” al primăriei orașului Durlești. Aceste declarații au fost făcute după ce, la sfârșitul lunii februarie, primarul orașului, Eleonora Șaran, precum și viceprimarul și câțiva angajați au fost reținuți de angajații CNA în cadrul unei anchete privind presupusa însușire ilegală a terenurilor publice.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


