Buzu își ia concediu de opt zile pentru a se implica în campania electorală
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, anunță că și-a luat concediu din cont propriu pentru opt zile pentru a se implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit demnitarului, cererea sa a fost aprobată de șeful Executivului.

„Pe 3 septembrie am solicitat și mi-a fost aprobat concediu din cont propriu și neplătit pentru opt zile calendaristice, la datele de 4, 9, 11, 15, 16, 22, 23 și 25 septembrie, pentru a mă implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare”, a scris el, transmite deschide.md.
Buzu a precizat că, pentru respectarea principiilor transparenței și a separării clare dintre funcția publică și activitățile politice, a informat în scris observatorii acreditați de Comisia Electorală Centrală.
„Pe durata concediului, atribuțiile de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale vor fi exercitate de Secretarul General, pentru a asigura buna funcționare a instituției”, a adăugat el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


