theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Iulie 2026, 17:27
12 434
Copiază linkul
Link copiat

Buzatu, despre apelul lui Dodon de a reveni la Gazprom: Cândva și calul costa o rublă

Directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, a comentat declarația liderului PSRM, Igor Dodon, care susține că Moldova ar trebui să reia achizițiile de gaze de la „Gazprom”, pentru ca populația să plătească un tarif mai mic.

Buzatu, despre apelul lui Dodon de a reveni la Gazprom: Cândva și calul costa o rublă.
Buzatu, despre apelul lui Dodon de a reveni la Gazprom: Cândva și calul costa o rublă.

În replică, Buzatu a menționat că prețurile trebuie analizate în contextul situației de pe piață, adăugând: „Cândva și calul costa o rublă”. Declarația a fost făcută în emisiunea „Rezoomat” de la Realitatea, transmite unimedia.info.

Prezentatoarea a amintit că Dodon consideră necesar să se revină la achizițiile de gaze rusești de la „Gazprom” pentru a asigura cetățenilor un tarif acceptabil și a întrebat dacă acest lucru este posibil cel puțin din punct de vedere tehnic.

„Domnul Dodon spune că, în condițiile în care prețurile pe piața internațională sunt atât de mari, Republica Moldova ar trebui să revină la Gazprom, la gazul rusesc, astfel încât cetățenii să aibă un tarif rezonabil la gaz. Dacă este posibil din punct de vedere tehnic, deja din punct de vedere politic nu, dar din punct de vedere tehnic, este posibil să luăm gaz de la Gazprom mai ieftin?”, a fost întrebat acesta. 

„Nu știu dacă gazul de la „Gazprom” a fost vreodată mai ieftin. Din câte știu, prețul a fost întotdeauna legat de piață”, a răspuns Buzatu.

„Cel puțin atunci gazul costa 4 lei”, a remarcat prezentatoarea.

„Exact. A fost cândva și calul o rublă, dar, la un moment dat, a reflectat realitățile pieței, pentru că a fost și 1.800 de dolari pe mia de metri cubi. (...) Energocom achiziționează gaze pe piața europeană printr-o facilitate acordată de BERD. Acolo este scris clar care este portofoliul de furnizori. Ori urmează să treacă și ei printr-o etapă de precalificare. Deci compania despre care ați spus dumneavoastră nu este precalificată”, a menționat Buzatu.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat