Belous: Costic a obținut venituri ilegale și a uitat să le declare la Fisc
Deputatul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, ar fi obținut venituri ilegale și acestea nu ar fi fost declarate la SFS. Cel puțin asta a declarat, de la tribuna Parlamentului, deputata PAS, Victoria Belous.

„Astăzi, în sală, toți iar s-au rupt pentru deficit. Mi-a plăcut foarte mult (..) Vreau să-l provoc pe domnul Costiuc în sală, dar eu am aflat că dumnealui a obținut venituri ilegale și că a uitat să le declare la Fisc”, a declarat Victoria Belous, transmite agora.md.
În acest context, Belous l-a provocat pe Costiuc să depună, până la finalul anului, declarația la Serviciul Fiscal de Stat.
„Noi deficitul îl diminuăm”, a adăugat deputata PAS.
„Și dacă se mai găsesc oameni, că Fiscul primește declarația și pentru perioadele precedente, și atunci noi o să votăm toate proiectele și o să fie fără deficit. Și o să avem bani de restituit agenților economici, care s-au format de zeci de ani în R. Moldova și atunci vom demonstra patriotismul și dragostea de țară”, a menționat Victoria Belous.
Vasile Costic nu a comentat deocamdată aceste declarații.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


