theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
14 Noiembrie 2025, 14:34
13 157
Copiază linkul
Link copiat

Batrîncea cere returnarea donației pentru Filarmonică: Banii au fost furați

Deputatul socialist Vlad Batrîncea solicită returnarea donației pe care a făcut-o pentru restabilirea clădirii Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, distrusă într-un incendiu în septembrie 2020.

Batrîncea cere returnarea donației pentru Filarmonică: Banii au fost furați.
Batrîncea cere returnarea donației pentru Filarmonică: Banii au fost furați.

Cererea a fost formulată în ședința Parlamentului de joi, 13 noiembrie, în cadrul dezbaterilor privind proiectul de denunțare a Acordului cu Federația Rusă referitor la deschiderea și funcționarea centrelor culturale. Parlamentarul l-a acuzat pe ministrul culturii, Cristian Jardan, că primul proiect prezentat în plen este de natură politică, informează ipn.md.

„Considerați aceasta o interpelare oficială: să prezentați informații despre banii donați pentru Filarmonică. Atunci când a ars clădirea, am donat și eu, și colegii mei. Vreau să-mi fie returnați banii, deoarece considerăm că au fost furați. Preocupați-vă de cultură, nu de politică!”, i-a sugerat Batrîncea.

Construită în perioada 1912–1913, clădirea în care Filarmonica își avea sediul din 1940 a fost distrusă de un incendiu devastator pe 24 septembrie 2020. Tavanul sălii principale s-a prăbușit, iar edificiul s-a transformat în ruine, peste 3.500 de metri pătrați fiind afectați de flăcări.

În conturile de donații pentru reconstrucția clădirii, administrate de Ministerul Finanțelor, s-au adunat peste un milion de lei. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat recent că proiectul de reconstrucție este inclus în Planul de creștere finanțat de Uniunea Europeană, însă costurile ridicate și complexitatea tehnică vor necesita eforturi suplimentare.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat