Batrîncea, despre minorul decedat la o unitate militară: Unde este reacția comandantului suprem și a premierului
Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM, Vlad Bătrîncea, a criticat conducerea Ministerului Apărării după tragedia din unitatea militară din Cahul, unde a murit un adolescent de 16 ani.

Potrivit lui Batrîncea, socialiștii au înaintat anterior o moțiune de cenzură împotriva ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, însă majoritatea parlamentară PAS „a apărat cu înverșunare” șeful instituției, susținând „realizările remarcabile” și creșterea finanțării armatei, scrie actualitati.md.
Deputatul a subliniat că tragedia nu este un caz izolat: „Din păcate, asemenea tragedii au loc la fiecare două-trei luni. Dar acest caz este deja scandalos. Un militar în termen înarmat folosește arma, un adolescent minor pătrunde pe teritoriul unui obiect cu regim special – toate acestea indică probleme serioase de disciplină și organizare”, a declarat Batrîncea.
El a pus, de asemenea, la îndoială respectarea protocoalelor interne privind păstrarea și utilizarea armelor în armată, menționând că astfel de incidente ar trebui să fie practic excluse în condițiile unei funcționări normale a sistemului de securitate.
Politicianul a fost deosebit de indignat de lipsa unei reacții publice din partea conducerii de vârf a țării.
„Cel mai mult mă revoltă tăcerea Comandantului Suprem, lipsa reacției prim-ministrului și a conducerii structurilor de profil. Acești oameni trebuiau să se exprime, să transmită condoleanțe, să promită o anchetă și măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai repete”, a subliniat vicepreședintele Parlamentului.
Batrîncea a adăugat că PSRM a oferit familiei victimei asistență juridică și de altă natură și intenționează să ceară tragerea la răspundere a tuturor funcționarilor implicați în incident.