Băsescu: Capitularea Ucrainei va deschide accesul Rusiei spre Moldova și flancul estic al UE
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, l-a numit pe Donald Trump „macelarul din Casa Albă” și l-a acuzat că slăbește semnificativ capacitatea de apărare a Ucrainei, permițându-i lui Putin să lovească orașele și infrastructura ucraineană fără a plăti vreun preț.

Într-o postare pe rețelele sociale, Băsescu a scris că Trump și Putin doresc capitularea Ucrainei, ceea ce va deschide calea Rusiei către Republica Moldova și flancul estic al Uniunii Europene, relatează jurnal.md.
„Minţind fără ruşine, Trump explică lumii că Putin nu este agresor şi că Putin vrea pace, drept pentru care a sistat ajutorul militar şi informațional pentru Ucraina. În realitate, cu bună ştiinţă, „Măcelarul de la Casa Albă” slăbeşte consistent capacitatea de apărare a Ucrainei pentru ca Putin să poată lovi nestingherit, ziua şi noaptea, oraşe şi infrastructuri critice. Obiectivul tandemului Trump – Putin este capitularea Ucrainei. Se deschide astfel accesul Rusiei către Republica Moldova şi Flancul Estic al UE”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
În opinia fostului președinte al României, Uniunea Europeană are obligația de a sprijini Ucraina cu resursele necesare pentru a putea supraviețui și pentru a purta negocieri de pace.
„Nu va fi uşor având potrivnică frăţia Trump – Putin. Probabil că în viziunea lui Trump prin MAGA se înţelege şi sprijinirea lui Putin pentru măcelărirea a mii de ucraineni, copii, femei, bătrâni fără apărare, sub bombele ruseşti şi iraniene ale Criminalului Putin. MAGA! Da! Dar nu se va putea cu Trump şi haita lui”, a adăugat Traian Băsescu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


