Junghietu: Chișinăul, gata să ofere din nou gaze naturale Transnistriei în cazul unei solicitări
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că autoritățile de la Chișinău sunt gata să ofere din nou sprijin în furnizarea de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, dacă va primi o solicitare din partea autorităților de acolo.

Potrivit ministrului, pachetul de ajutor financiar de 60 de milioane de euro al Uniunii Europene, propus la începutul anului 2025 pentru a depăși criza energetică, rămâne în vigoare și poate fi utilizat dacă este necesar, transmite rupor.md.
„Anul trecut, când tranzitul de gaze a fost oprit la 1 ianuarie, Guvernul a oferit asistență regiunii. Ne amintim, de asemenea, de pachetul de ajutor al Uniunii Europene – 60 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro au fost alocate pentru achiziționarea de gaze. Acest pachet rămâne în vigoare”, a spus Dorin Junghietu.
Totodată, ministrul a adăugat că toate mecanismele de sprijin sunt pregătite să fie activate în cazul unei solicitări din partea malului stâng.
„Există măsuri și acțiuni. Le putem activa dacă se adresează. Guvernul i-a ajutat și anul trecut, oferindu-le consultanță privind achiziția de gaze”, a declarat politicianul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.