Locuitorii din Stăuceni cer demolarea unui bloc cu mai multe etaje
Un bloc de locuințe construit într-o zonă de case particulare din Stăuceni a devenit o sursă permanentă de nemulțumire pentru locatari.

Oamenii reclamă probleme precum fisurile apărute în pereți și garduri, dar și lipsa luminii naturale. Lucrările de construcție a blocului au început în 2017 și stopate ulterior. Recent, lucrările de construcție au fost reluate, în ciuda nemulțumirilor exprimate de localnici, informează Radio Moldova.
Maria Malic, care locuiește în casa situată lângă noua construcție de 16 ani, a arătat consecințele pe care, după cum spune ea, le-a provocat noua clădire ridicată prea aproape de casa ei.
„Construcția respectivă ne închide absolut toată lumina la toate casele care stau în această parte. Toată lumina și la dormitor și la salon toată lumina e închisă, noi toată ziua trebuie să stăm cu lumina conectată. Consum, mucegai. Avem fisuri la gard, avem fisuri la casă”.
Alți locuitori vorbesc, de asemenea, despre riscuri pentru siguranță: „Nu suntem protejați. Nu este lumină, avem mucegai, avem crăpături.”
Și Arsen Saruhanyan, care locuiește în imediata apropiere, spune că în actualele condiții nu mai poate fi vorba despre confort sau despre siguranța locuințelor învecinate. „De la început s-a planificat construcția unei clădirii private, adică pentru familii. Cum vedem activ a fost construit un bloc cu mai multe apartamente fără nici un document permisiv, fără autorizație de construcție”.
Nemulțumiți de situație, oamenii au ajuns în instanță, unde au depus o acțiune pentru a contesta construcția. Instanța de fond a decis demolarea clădirii, dar proprietarul a contestat decizia la apel.
Actualul primar de Stăuceni, al cărui mandat a început după ridicarea blocului, afirmă că va suspenda autorizația de construcție, care potrivit lui, ar fi fost emisă abuziv.
„În egală măsură în baza Codului administrativ vom suspenda autorizația emisă abuziv și vom merge în instanță pentru a solicita demolarea acestei construcții. Persoana dată nu a făcut nimic din 2017 până în prezent, până la emiterea hotărârii în instanței care s-a produs recent precum că i-au dat dreptate și poate continua lucrările”, subliniază primarul orașului Stăuceni, Alexandru Vornicu.
Deși dosarul este încă la faza de examinare în instanță, proprietarul a decis recent să reia lucrările de construcție a blocului, în pofida nemulțumirilor oamenilor din localitate. Acesta nu a fost de găsit pentru a comenta situația.