theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Februarie 2026, 09:31
6 320
Copiază linkul
Link copiat

Locuitorii satului Mânzătești au rămas fără singurul magazin alimentar

În satul Mânzătești din raionul Ungheni, un antreprenor a închis singurul magazin din localitate din cauza lipsei de profit, lăsând aproximativ 200 de locuitori, majoritatea vârstnici, fără acces la produse de primă necesitate.

Locuitorii satului Mânzătești au rămas fără singurul magazin alimentar.
Locuitorii satului Mânzătești au rămas fără singurul magazin alimentar.

Agentul economic a hotărât să pună lacătul pe ușă, motivând că veniturile sunt prea mici pentru a menține afacerea, întrucât satul este mic și vânzările nu acoperă cheltuielile. Majoritatea sătenilor sunt persoane în etate, iar deplasarea într-o altă localitate pentru cumpărături de bază presupune atât cheltuieli suplimentare, cât și eforturi fizice greu de suportat la vârsta lor, transmite noi.md cu referire la radiomoldova.md.

Alexandra Munteanu, care locuiește în preajma fostului magazin, spune că nu știe de unde își va cumpăra pâine, chibrituri sau alte produse de strictă necesitate, mai ales că nu are rude sau copii aproape care să o ajute zilnic.

„Aici a fost, erau de toate, scumpușor, dar era. A venit vreo două zile o mașină de la Călărași și a adus pâine. Dar e altfel să te duci la magazin, e proaspăt în toată ziua”, a spus femeia. 

Autoritățile locale explică faptul că agentul economic a închis magazinul, deoarece veniturile erau prea mici și nu acopereau cheltuielile pentru întreținerea spațiului și salariul vânzătoarei. 

Satul Mânzătești face parte din comuna Hârcești, raionul Ungheni. Potrivit datelor Recensământului din 2024, localitatea are aproximativ 200 de locuitori, o parte semnificativă fiind persoane în etate.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat