Locuitorii din Greblești, după inundații: Apa ne-a distrus casele
Terenuri și mașini inundate, case avariate și sere compromise, sunt consecințele dramatice ale viiturilor din ultimele zile, în comuna Greblești din raionul Strășeni.

Localitatea a fost grav lovită de inundații, după ce râul Ichel a ieșit din matcă, iar digurile de protecție ale unor bazine acvatice din raionul vecin, Călărași, au cedat. În timp ce unii localnici au fost evacuați și s-au adăpostit la rude, alții încearcă acum cu disperare să salveze ce se mai poate din calea apelor, transmite noi.md cu referire la radiomoldova.md.
Locuința Galinei Covali a fost printre cele mai afectate de puhoaie. Casa, renovată complet în urmă cu doar doi ani, este astăzi, practic de nelocuit.
„Laminatul tot e scos, e umflat, podeaua e umflată. La noi totul e distrus, și dulapul, și mobila. A fost apă până la fereastră”, spune femeia.
Din cauza umezelii, pereții au fost acoperiți de mucegai, iar de câteva zile rețeaua electrică a fost deconectată pentru a evita o tragedie. Femeia a fost nevoită să se refugieze la fiul ei. Acasă revine doar pentru a verifica starea locuinței. Femeia a încercat să-și salveze măcar proviziile. A reușit să urce în pod doar o parte din cereale, înainte ca valul de apă să blocheze intrările.
„Când a venit apa, am ridicat cerealele în pod, unele au mai rămas jos. Apa a început a veni repede și ne-a înconjurat din toate părțile. Curgea ca din robinet”, a mai spus Galina Covali.
Și beciul în care ținea toate conservele a fost inundat. Acum toate proviziile sunt înnămolite. Imagini dezolante sunt și în gospodăria Marianei Cașcei. Femeia povestește că, noaptea, când s-a trezit, curtea s-a transformat într-un lac, fiind nevoită să elibereze în grabă animalele din anexe pentru a nu le lăsa să se înece.
„Când ne-am trezit, la ora 04:00 am ieșit, timp de jumătate de oră apa era până la ogradă. Am scos animalele, avem porci, vaci, pui. Casa noastră e din lut și a crăpat în mai multe locuri”, a spus Mariana Cașcei.
În total, în comuna Greblești au fost afectate 11 gospodării și zeci de hectare de culturi agricole, în special, porumb și floarea-soarelui.