Un bărbat din Fălești, acuzat de omorul propriului tată: Cazul, expediat în instanță
Procuratura raionului Fălești a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată o cauză penală, în privința unui bărbat de 38 de ani, învinuit de omorul tatălui său.

Potrivit materialelor dosarului, tragedia a avut loc pe 25 octombrie 2024 în casa inculpatului. În urma altercațiilor cu tatăl său, acesta i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele în regiunile vitale ale corpului, preponderent a capului și a toracelui, de la care, la scurt timp, a survenit decesul victimei, relatează rupor.md.
Învinuitul a pledat nevinovat. Acesta a declarat că altcineva l-ar fi maltratat pe tatăl său, dar nu cunoaște cine putea să o facă. Totodată, a relatat că anterior a fost sancționat contravențional și penal pentru că avuse altercații și bătăi cu tatăl său.
Dacă va fi găsit vinovat de către instanță, învinuitul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare de până la 20 de ani sau detenție pe viață.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


