Povestea unei femeii care și-a ucis nepoții: Răul a apărut în suflet, în cap, în inimă

Mărturiile șocante au fost făcute în cadrul emisiunii „Femeile vorbesc”, relatează jurnal.md.

Claudia Cșminscaia își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr. 7 Rusca. Este una dintre cele mai vârstnice femei din pușcărie și una dintre puținele condamnate care vorbesc deschis despre infracțiunea comisă.

„Copilăria mi-am petrecut-o în satul Crețoaia, raionul Anenii Noi. Mama era femeie de serviciu, tata era tâmplar. Noi eram patru copii. Părinții mei erau fără carte, dar cu toate puterile ne-au oferit educație. Eu am muncit dactilograf toată viața. Activitatea mi-am început-o la Ministerul Justiției, apoi am muncit la Ministerul Afacerilor Interne. Cunosc bine limba germană, îmi place să studiez limbile străine, în școală am învățat engleza. Am absolvit cursul de dactilograf în Chișinău, la Casa Armatei. Am mers să muncesc secretar-dactilograf. Aveam respect, aveam autoritate, aveam o atitudine bună față de subalternii mei, față de administrație și eram un exemplu. M-am căsătorit la 36 de ani cu un angajat al MAI și avem împreună o fată. El avea șase copii și eu am mers la adopția celor șase copii. Eu am acceptat pentru că prima soție a decedat, a doua la fel, și eu eram a treia soție. Am trăit într-o armonie. Soțul era moldovean, în familie am vorbit în limba rusă, copiii nu prea înțelegeau, dar am comunicat și ne-am înțeles și cu soțul, și cu copiii. S-au obișnuit cu mine”, povestește femeia.

Fiica ei, adică mama copiilor uciși, a plecat la studii la Chișinău, apoi s-a căsătorit. Nu a locuit decât un an în casa soțului, după care a revenit cu micuții în casa părintească.

„Când ea a născut acești doi copii, soțul locuia în Chișinău cu mama de 86 de ani. Eu înțelegeam, este o persoană în etate, inima bolnavă, nici cu nervii nu era bine, iar apariția celor doi copii... Eu îi vizitam, aduceam produse, îi ajutam material, deoarece aveam pensie. Camera unde locuia fiica mea cu soțul și copiii era atât de mică... Ca jumătate din acest birou. Acolo era o canapea pe care ei dormeau și un pătuț pentru copii. Era o casă mică, iar copiii vor joacă... Și ea era psihic bolnavă, nu-și dorea acești copii, o împingea să facă avort și cu primul, și cu al doilea copil. Eu i-am interzis fiicei să avorteze, i-am zis să nască. Iată că s-au născut acești doi copii, unul în 2013 și altul în 2014, iar ea mereu îi alunga”, adaugă femeia.

În dorința de a-și proteja fiica, femeia a ales să se implice, însă viața în cuplu a tinerilor căsătoriți devenea tot mai complicată.

„Mă suna fiica la opt seara, iarna, afară sunt -20 de grade, și spune: „Mama, ce să fac? Pe mine mă alungă afară cu doi copii”. Eu îi zic: rabdă, fiica mea. Dar inima mea de mamă... De un câine ți-e milă să-l alungi afară, dar pe ea o alunga cu doi copii... Casa mea are 130 de metri pătrați, este unde de trăit”, povestește femeia.

Așa fiica ei, cu un copil în brațe și însărcinată cu al doilea copil, împreună cu soțul, s-au mutat la mama ei, la Anenii Noi. Soțul s-a întors în scurt timp la Chișinău, unde muncea, și atunci a început o perioadă în care familia locuia ba la o mamă, ba la cealaltă.

Într-un final, cuplul a decis să divorțeze, deoarece în ultimul timp se certau tot mai des din cauza faptului că tatăl copiilor vroia să-i ia la Chișinău. El muncea șofer pe camion pe rute internaționale și insista asupra obținerii tutelei pentru că mama și bunica n-ar fi avut condiții bune de trai.

Claudia Cșminscaia și-a omorât nepoții înainte de Paști, în Vinerea neagră, în timp ce mama micuților era plecată la Chișinău.

„Tot răul s-a aciuat în suflet, în cap, în inimă. Nici nu știu cum să explic... În fiecare zi această depresie, nervi, stres... Eu doar v-am zis că fiica mea învăța la Universitatea Pedagogică din Chișinău și locuia la mine. În acea zi, ea a plecat. Eu eram afectată de aceste confruntări - ba să lase copiii, ba să ia copiii și asta te afectează psihologic.

Eu vă spun că această nenorocire s-a produs sub impresiile care s-a acumulat în capul meu, în suflet, și omul pierde controlul. Și se pare că eu l-am pierdut. Fiica a plecat la Universitate, era dimineața, și le-am tăiat gâtul. Uite așa s-a întâmplat pe fon de stare de afect. Dacă omul este în așa o stare trebuia să vină doctorul, psihologul, psihoterapeutul să discute, dar asta nu s-a întâmplat. La cine să apelezi, dacă nu este nimeni? Eu locuiesc în sat și nimeni nu-i. În sat sunt două-trei persoane și acelea locuiesc în locuri diferite. E pustietate, cui să te adresezi? Unul avea patru ani și al doilea doi ani și patru luni, erau mici. Eu regret foarte mult. De fiecare dată plâng, dar pe ei nu-i întorci. Acum încerc să stabilesc relații cu fiica. Chiar dacă mă voi elibera, oricum această durere va rămâne până la sfârșit, cum la ea așa și la mine. Ea plânge și eu plâng că așa s-a întâmplat...”, a spus femeia.

Claudia Cșminscaia a fost condamnată la 18 ani de închisoare pentru omor intenționat, cu bună știință, a doi minori cu o deosebită cruzime. Expertiza psihiatrică dispusă de procurori a stabilit că femeia este sănătoasă și responsabilă din toate punctele de vedere.

Claudia Cșminscaia susține că este bolnavă și suferă de afecțiuni. De când a ajuns după gratii, pe ea nu a vizitat-o nimeni, niciodată.

„Eu am sunat-o pe fiica și i-am spus să vină acasă că sunt două cadavre. Ea era la jumătate de drum și a luat taxi și a venit acasă. Nu ne-am întâlnit. Pe mine m-a luat Poliția, dar ea s-a întors acasă și ce a urmat mai departe nu cunosc. Nu am mai văzut-o. Îmi pare că nici acum nu realizez pe deplin cele întâmplate.

Și a fost judecata și mi-au dat 18 ani. Arestarea preventivă a durat șapte luni, până au acumulat probe, dar ce probe să acumuleze? Eu mi-au recunoscut vina. Eu asta am făcut, nu neg. În stare de afect oamenii nu realizează ce fac, în așa stare eu mă aflam. Timp de două luni m-au monitorizat, de ce era amânată expertiza, înseamnă că ei ceva au observat și nu pot decide corect. Înseamnă că au văzut în mine ceva bolnav, deoarece un om sănătos nu comite așa fapte. Eu sunt o femeie bolnavă. Știu că sunt bolnavă din copilărie, dar care e diagnosticul, nu știu”, povestește Claudia Kșminska.

Din închisoare, femeia își ajută fiica așa cum poate - îi transferă pensia de 1945 de lei.

„M-a iertat sau nu, eu sunt obligată să o ajut. Dar ea m-a iertat. Am vorbit și cu sora mea și ea tot m-a iertat, rudele mele m-au iertat. Vedeți, așa o tragedie, de asta nimeni nu e asigurat, în familie orice se poate întâmpla. Fiica a fost aici. Și preotul a fost, demult, în 2017. Acum nimeni nu mă vizitează. Nu demult am primit un colet de la o fostă condamnată. Mi-a trimis produse, haine, o geacă”, povestește femeia.

În prezent, peste 230 de femei își ispășesc pedeapsa în penitenciarul pentru femei de la Rusca.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.