theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
11 Septembrie 2024, 22:45
6 332
Copiază linkul
Link copiat

Coridorul feroviar Nord-Centru va fi reparat cu ajutorul unui grant acordat de Banca Europeană de Investiții

Semnarea acordului cu Banca Europeană de Investiții (BEI) a fost aprobată de Guvern miercuri, 11 septembrie.

Coridorul feroviar Nord-Centru va fi reparat cu ajutorul unui grant acordat de Banca Europeană de Investiții.
Coridorul feroviar Nord-Centru va fi reparat cu ajutorul unui grant acordat de Banca Europeană de Investiții.

Proiectul prevede repararea unui tronson de 446 km, dintre care 128 km de cale ferată sunt în stare nesatisfăcătoare și reprezintă în prezent un pericol pentru traficul feroviar și ar putea perturba funcționarea rețelelor logistice regionale, transmite infotag.md.

„Linia feroviară leagă zonele industriale din nordul și centrul Moldovei, zonele economice libere din Mărculești, Bălți, Ungheni și Chișinău. Acest coridor este folosit și pentru export/import/tranzit de mărfuri din România și Ucraina. În același timp, acesta se conectează cu coridorul feroviar Căinari-Cimișlia-Basarabeasca-Giurgiulești și este utilizat și pentru logistica mărfurilor transbordate în porturile de la Dunăre și Marea Neagră”, au menționat în Ministerul Infrastructurii.

Inițiativa europeană Solidarity Lanes este menită să ajute Moldova și Ucraina în procesele de reorientare a rețelelor logistice de transport în legătură cu războiul Rusiei în Ucraina. Anterior, pentru implementarea proiectului, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat un acord de împrumut cu BERD în valoare de 23 milioane de euro, un acord de grant în cadrul Instrumentului de Vecinătate în valoare de 19,56 milioane de euro, un acord de finanțare BEI în valoare de 41,2 milioane de euro și un amendament la acordul de împrumut BERD în valoare de 18,2 milioane de euro.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat