Conștientizarea drepturilor și fraudele online: Principalele motive ale dublării petițiilor la CNPF
Numărul petițiilor depuse de consumatorii de servicii financiare la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) s-a dublat în 2024 față de anul precedent.

Printre principalele probleme constatate de cetățeni se numără clauzele contractuale neclare, costurile ascunse, dificultățile la efectuarea plăților sau problemele legate de despăgubirile din asigurări, scrie moldova1.md.
Potrivit CNPF, în 2024 au fost înregistrate aproximativ 850 de plângeri din partea consumatorilor de servicii financiare, dintre care peste 60% vizează sectorul creditării, iar alte 17%, domeniile asigurărilor și serviciilor de plată. Vicepreședintele instituției, Adrian Gheorghiță, a precizat că fenomenul se explică printr-un grad mai mare de conștientizare a drepturilor, dar și prin creșterea escrocheriilor online și a practicilor comerciale incorecte.
Adesea, escrocii se prezintă drept angajați ai băncilor și cer date confidențiale ale cardurilor. În alte cazuri, obțin informații de la vânzători pe rețelele sociale, promițând să transfere un „avans”. Gheorghiță subliniază că pentru un transfer online este suficient numărul de telefon, nu datele cardului.
Din 2024, au intrat în vigoare legi noi: companiile financiare sunt obligate să răspundă la plângeri în termen de 15 zile. Dacă răspunsul nu este satisfăcător, consumatorii se pot adresa la CNPF, care verifică cazurile posibilelor încălcări.
În perioada următoare, autoritățile așteaptă și lansarea unui mecanism de soluționare alternativă a litigiilor la Inspectoratul Național pentru Protecția Consumatorilor. Acesta va permite consumatorilor să își rezolve disputele cu băncile sau companiile de asigurări fără a apela la instanțele de judecată, evitând astfel cheltuielile suplimentare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


