theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Octombrie 2024, 17:28
4 634
Copiază linkul
Link copiat

10 copii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci în ultimele săptămâni

Medicii trag un semnal de alarmă după ce în ultimele săptămâni a crescut semnificativ numărul intoxicațiilor cu ciuperci. Numai în ultimele săptămâni, 10 copii au fost internați la Institutul Mamei și Copilului din Capitală cu intoxicații cu ciuperci.

10 copii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci în ultimele săptămâni.
10 copii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci în ultimele săptămâni.

După cum a comunicat agenției purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, minorii au ajuns la institut în stare destul de gravă și au beneficiat de tratament specific în cadrul secției de hemodializa si toxicologie, transmite noi.md cu referire la moldpres.md.

„Toți pacienții au beneficiat de tratament specific și au dinamică pozitivă. Medicii îndeamnă părinții să fie prudenți și să nu ofere ciuperci copiilor mici dacă nu cunosc proveniența acestora”, a spus Cazacu.

Potrivit medicului de familie, Ina Sîrghi, ciupercile nu trebuie să se regăsească în alimentația micuților, în special cele culese din păduri.

Olesea Croitor, șefa Serviciului informare și comunicare al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a sisținut că, de la începutul anului curent, au fost înregistrate 115 cazuri de intoxicații cu ciuperci. De ajutorul medicului au avut nevoie 171 de persoane, inclusiv 22 de copii.

„În ultima săptămâna, la Punctul Focal Național al ANSP au fost raportate 41 de cazuri de intoxicații cu ciuperci, cu implicarea a 61 de persoane, dintre care șapte copii. Cele mai multe cazuri de intoxicații au fost în urma consumului ciupercilor culese din păduri sau câmpuri”, a subliniat Croitor.

După cum notează medicii, la aproximativ două ore după consumul ciupercilor toxice poate apărea greața, voma, diaree, transpirația excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Totodată, peste șase ore pot apărea dureri de cap, amețeli și agravarea stării de vomă, halucinații și chiar comă.

Medicii reiterează că intoxicația cu ciuperci este o urgență medicală atât la maturi, cât şi la copii, iar rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi inițierea tratamentului pot salva viața bolnavului.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat