La Florești au început lucrările de curățare a râului Răut
În raionul Florești au început lucrările de curățare a râului Răut în zona satului Băhrinești.

Comunitățile din zonă au trăit, după fiecare ploaie puternică, cu teama inundațiilor care amenințau gospodăriile și terenurile agricole, transmite tvn.md.
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, aflat la fața locului, a anunțat că lucrările vor acoperi o lungime de aproximativ 10 kilometri din cursul râului. Scopul este de a restabili albia naturală a Răutului, reducând astfel riscul revărsărilor și protejând casele oamenilor.
„Azi, după un an, am venit cu soluția: curățim râul și acesta va curge prin albia naturală, nu prin gospodăriile oamenilor. De acum, nu vor mai suporta mirosul urât și se vor bucura de fiecare ploaie fără teama inundațiilor”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu.
Intervenția va include îndepărtarea nămolului și a vegetației excesive, facilitând scurgerea apei și prevenind acumularea de deșeuri. Lucrările au și un rol ecologic, contribuind la îmbunătățirea calității apei și a mediului înconjurător.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


