Vartic: Toate aceste acuzații de grabă, de tăinuire sau de violență sunt falsuri
Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești și soțul Ludmilei Vartic, care a murit pe 3 martie 2026, după ce a căzut în gol de la etajul 11 al unei clădiri din Capitală, Dumitru Vartic, a publicat un mesaj video.

El și-a exprimat opinia cu privire la acuzațiile de abuz, care ar fi condus la sinucidere, transmite zdg.md.
Dumitru Vartic a respins „în totalitate toate acuzațiile care-mi sunt aduse în spațiul public. Acestea sunt neadevărate și nefondate. Am colaborat și continui să colaborez cu organele de anchetă”.
„Vreau să declar că la data de 5 noiembrie 2025, atunci când a fost prima tentativă, pe care am declarat-o anterior și care a fost confirmată și de către Ministerul Sănătății. Eu, personal, am ajutat-o pe Liudmila să ajungă la Spitalul Raional Hâncești. Acolo a fost preluată de medici, i s-a acordat ajutorul medical necesar și a fost internată la data de 5 și 6. La data de 7 noiembrie, Liudmila a fost externată și am mers la consultație la psiholog, care ne-a recomandat să mergem la o consultație la Spitalul de Psihiatrie din Codru. Așa și am făcut, am mers la consultație, în aceeași zi, 7 noiembrie. La consultație ne-a fost sugerat ca Liudmila să schimbe mediul, pentru starea ei de sănătate, cu condiția ca aceasta să fie supravegheată, să nu fie singură.
Cele mai frecvente întrebări care au apărut în presă, aș vrea să răspund la ele din prima sursă. Vreau să resping orice insinuare că geanta Ludmilei a fost la mine. Aceasta nu a fost la mine. În ziua de 3 martie, în ziua în care s-a produs tragedia, am rugat pe sora Liudmilei, Victoria, să verifice dacă în geantă sunt bijuteriile din aur, pentru că am observat că pe corpul Liudmilei dispăruse cerceii și lanțul de la gât. (…) Vreau să precizez că Liudmila niciodată nu scotea aceste bijuterii, indiferent dacă mergea la baie sau era la mare”, a declarat Dumitru Vartic.
Anterior, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie a informat că dosarul penal privind moartea Ludmilei Vartic a fost retras din gestiunea Procuraturii Hâncești.
„O altă întrebare foarte frecventă este înmormântarea în aceeași zi. Declar cu responsabilitatea că este un fals. Înmormântarea soției mele s-a produs exact după legile creștine, adică în a treia zi după deces și nu a fost niciun fel de înmormântare secretă. Au participat la această ceremonie de înmormântare un cerc restrâns de persoane, rude, cumetri, prieteni, colegi de clasă, profesori de-ai Ludmilei, atât din Hâncești, cât și din Chișinău. Au participat și persoane din administrația raională Hâncești, cât și profesorii copiilor noștri. Fetele noastre au fost informate despre tragedia care a avut loc la noi în familie și decizia lor de a nu participa la înmormântare, a fost susținută și de către mine, pentru că nu am vrut să le stresăm și mai mult.
Toate aceste acuzații de grabă, de tăinuire, sau de violență, sunt falsuri. Toate acestea nu au o bază probatorie. Majoritatea acestor acuzații sunt alcătuite și distribuite în mediul online de către persoane care nu pot fi identificate, deoarece acestea sunt niște profile false”, a spus fostul vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești.
Fostă educatoare la Grădinița „Andrieș” din Hâncești, Liudmila Vartic a murit marți, 3 martie 2026, după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc de locuit din Chișinău, a confirmat Poliția pentru ZdG.
Pe 11 martie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin a anunțat că Dmitri Vartic are statut de bănuit în dosarul privind decesul soției sale.
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Lupan, a anunțat în cadrul emisiunii În profunzime de la PRO TV din 12 martie că cazul decesului Liudmilei Vartic se examinează prin prisma Codului Penal, articolul ce se referă la violența în familie cu determinare la sinucidere.
Pe 12 martie, Dumitru Vartic a venit cu o primă reacție după moartea soției sale, Liudmila Vartic, în contextul acuzațiilor potrivit cărora ar fi abuzat-o. În mesajul său, acesta a negat acuzațiile de violență în familie și a confirmat că soția sa ar fi avut anterior o tentativă de suicid, menționând că ar fi aflat de la Ministerul Sănătății că „medicii nu au raportat cazul organelor competente și nu au acordat servicii medicale”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.