theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
14 Iulie 2025, 13:09
3 782
Copiază linkul
Link copiat

Țigări ascunse în tavanul unui vagon, depistate de vameși la Ungheni

Funcționarii postului vamal feroviar Ungheni, în conlucrare cu echipa canină a Serviciului Vamal, au contracarat o tentativă de transport ilicit de produse de tutungerie, ascunse în compartimente special amenajate.

Țigări ascunse în tavanul unui vagon, depistate de vameși la Ungheni.
Țigări ascunse în tavanul unui vagon, depistate de vameși la Ungheni.

Potrivit Serviciului Vamal, cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 12 iulie 2025, în timpul controlului vamal asupra cursei internaționale nr. 105 Chișinău–București.

Deși atât însoțitorul de tren, cât și cel de vagon au comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării, suspiciunile funcționarilor vamali au fost confirmate de reacția patrupedei Emma, parte a echipei canine a Serviciului Vamal. Aceasta a semnalat un loc suspect din tavanul vagonului, fapt care a determinat demontarea structurii interioare.

În urma verificărilor, au fost extrase 614 pachete de țigarete nedeclarate, ascunse într-un compartiment special amenajat în zona intertavanului, fără documente de proveniență și cu intenția de a fi scoase din țară prin eschivarea de la controlul vamal.

Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana documentată pe caz este însoțitorul vagonului. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat