Link copiat
Ploile torențiale au transformat autogara din Tiraspol într-un lac
Gara auto din Tiraspol a fost inundată pe 12 iunie în urma ploilor torențiale. Unele microbuze de rută circulă cu dificultate prin apă, în timp ce altele staționează, iar călătorii întâmpină dificultăți în a ajunge la destinație.

Imaginile de la fața locului au fost surprinse de cetățeni și distribuite pe rețelele de socializare. De asemenea, martorii susțin că în centrul autogării s-a format un vârtej deasupra canalizării, care, potrivit acestora, ar fi apărut din cauza înfundării grilajului, scrie realitatea.md.
Amintim că angajații IGSU au intervenit astăzi, 12 iunie, 13 misiuni de pompare a apei din gospodării și subsoluri ale blocurilor locative, precum și intervenții de tractare a mijloacelor de transport, în urma ploilor torențiale.
Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în raionul Telenești, unde salvatorii au efectuat zece misiuni.


