În satul Zăicani, oamenii mai țin mătura în ușă pentru că au încredere în consăteni
În satul Zăicani din raionul Râșcani, obiceiul măturii puse în ușă nu e doar o poveste din bătrâni, ci a rămas un semn, respectat până azi.

Cândva era suficient doar să pui o mătură la ușă, ca trecătorii să înțeleagă că stăpânii nu sunt acasă. Nu era nevoie de încuietori sau sisteme de securitate. În zilele noastre, dacă lași mătura la ușă, riști să rămâi și fără mătură, și fără bunuri, relatează nordnews.md.
„Da, chiar eu personal o folosesc și nu-i nimic strașnic. Eu cred că decât să încui ușa și să pierzi cheia, la orice moment încui și descui. Da, când plecăm de acasă, o încuiem, e clar. Asta e așa pentru lumea normală, pentru un hoț clar că nu ajunge nici cheia, nici mătura”, spune o locuitoare a satului.
„De mic copil, bunica punea mătura în ușă, în semn că ea e afară, prin grădină sau muncește undeva”, afirmă Cornel, locuitor al satului Zăicani.
„Tradiția asta, la moldoveni, e apucată din vechime. Nu-i acasă, cineva pune o căldare la ușă, altcineva pune o mătură. Dar ce să facem? Așa-i tradiția, așa ne dăm și noi”, spune o femeie.
„Majoritatea tot așa lasă, adică bătrânii. Atunci când plec la bunica și văd matură în ușă, știu că ea e plecată undeva prin mahala. Dacă pleacă undeva mai departe, i-am zis să încuie ușa”, zice Nicoleta, locuitoare a satului Zăicani.
Totuși, nu toți cunosc sau au încredere în acest „lacăt moral”, așa că unii săteni și-au instalat încuietori mai sigure.
„Aud pentru prima oară de așa tradiție. Eu nu fac așa. Mai bine încui ușa pur și simplu”, spune o femeie.
„Nu, pentru că așa ne-am obișnuit. Am lăsat ușa descuiată și poarta e deschisă pentru fiecare, așa ne-am obișnuit și nu punem nimic”, spune Lilia, o altă locuitoare.
„Dar la ce bun să punem mătura, dacă suntem pensionari și stăm tot timpul acasă?”, adaugă o altă femeie.
În satul Zăicani, din raionul Râșcani locuiesc peste 2.000 de persoane.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.