Un nou tronson al autostrăzii A7 va fi deschis în România în luna mai
Construcția autostrăzii A7, care leagă capitala României, București, de orașul Pașcani, va fi finalizată până anul viitor, promite ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu.

El a anunțat că, la începutul lunii mai, va fi deschisă spre circulație lotul 2, Mizil – Pietroasele, de pe porțiunea Ploiești – Buzău, scrie ziua.md.
„Vineri am plecat la drum pe toata autostrada A7 să verific lucrările. Vă pot spune următoarele concluzii: primul lot Mizil – Pietroasele va fi dat în circulație la începutul lunii mai, al doilea lot, de la Pietroasele la Buzău, conform contractului, până la sfârșitul anului. Până la sfârșitul anului, vom merge pe autostradă până în apropiere de Bacău. De aici în sus, până la Pașcani, pe parcursul anului viitor vor fi terminate toate lucrările, lângă Pașcani la Moțca”, a spus Grindeanu.
Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor arăta că, „pe cei 28,35 de kilometri ai lotului Mizil – Pietroasele, asocierea româno – bulgară a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 98,6%. Trebuie însă remediată rapid problema pasajului de la kilometru 20 pentru a putea deschide circulația în luna aprilie”, atrage atenția șeful Transporturilor.
Autostrada A7, denumită și Autostrada Moldovei sau Autostrada Unirii Principatelor Române, aflată în construcție, pornește de la Ploiești și se încheie la Siret, la granița cu Ucraina. A fost denumită astfel deoarece leagă, în premieră, prin autostradă, provinciile istorice Moldova și Țara Românească. Aceasta se va intersecta la un moment dat cu o altă autostradă, A8 sau Autostrada Unirii, care traversează Carpații, de la Târgu Mureș, și va ajunge până la Iași, iar de acolo la Ungheni, la granița cu Republica Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


