În primul semestru, în Moldova au fost reținute 34 de persoane date în urmărire internațională
Potrivit datelor prezentate, în 2022 au fost reținute 52 de persoane date în urmărire internațională, în 2023 — 34, în 2024 — 40, iar în 2025 — 42.

Majoritatea absolută dintre acestea a fost extrădată în țările care le-au dat în urmărire. Aceste măsuri sunt luate prin decizia instanței moldovenești, care examinează toate circumstanțele fiecărui caz, transmite infotag.md.
Procuratura Generală a anunțat că, în viitorul apropiat, va efectua pentru prima dată o extrădare în India. Este vorba despre un cetățean indian, dat în urmărire internațională de autoritățile indiene în cadrul a trei dosare penale. Acesta este acuzat de omor, tentativă de omor, folosirea ilegală a armelor de foc și trafic de droguri. Bărbatul a fost reținut la 24 februarie 2026, la un punct de trecere a frontierei, în baza unei notificări Interpol emise la solicitarea autorităților indiene. În timpul examinării cererii de extrădare, Procuratura Generală a menținut legătura cu autoritățile indiene. Părțile au făcut schimb de documente și informații necesare și au coordonat acțiunile ulterioare. La 16 iulie, decizia instanței privind extrădarea bărbatului a intrat în vigoare.
„Aceasta este prima procedură de extrădare în cadrul cooperării judiciare dintre Moldova și India. Ea a devenit un rezultat important al cooperării dintre autoritățile celor două țări”, se arată în comunicat.


