Speciile invazive nu vor mai putea fi introduse în Republica Moldova
Speciile invazive de plante și animale, care pot afecta mediul înconjurător și biodiversitatea, nu vor mai putea fi importate și răspândite pe teritoriul Republicii Moldova.

Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri un proiect de lege care prevede măsuri pentru prevenirea și controlul răspândirii acestor organisme, informează ipn.md
Documentul prevede crearea unei liste naționale a speciilor invazive străine — plante, animale sau alte organisme, introduse intenționat sau accidental, care au început să se răspândească necontrolat. După includerea în această listă, aceste specii vor fi supuse unui regim strict de restricții. Excepțiile vor fi posibile doar pentru cercetări științifice efectuate în condiții izolate și pe baza unei autorizații emise de Agenția pentru Protecția Mediului.
Potrivit Ministerului Mediului, va fi creat și un sistem național de monitorizare pentru identificarea timpurie a speciilor invazive. Acesta va permite urmărirea apariției și răspândirii lor pe teritoriul țării și luarea măsurilor înainte ca consecințele asupra ecosistemelor să devină greu de controlat.
De asemenea, proiectul de lege prevede introducerea controlului la frontieră și verificărilor la importul anumitor categorii de mărfuri care pot contribui la pătrunderea speciilor invazive. În cazul identificării unor astfel de organisme, autoritățile vor putea aplica măsuri de distrugere, izolare sau limitare a răspândirii acestora.
Ministerul subliniază că, prin această lege, Moldova își întărește capacitatea de a proteja biodiversitatea, ecosistemele naturale și sănătatea populației.


