Primul caz de confiscare a mașinii pentru șofat în stare de ebrietate
Procuratura Generală anunță că, la solicitarea acuzatorilor de stat din cadrul Procuraturii Hâncești, oficiul Ialoveni, printr-o decizie definitivă, a fost confiscată în folosul statului, o unitate de transport, a unei persoane învinuite de comiterea infracțiunii de conducere în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, care nu deținea permis de conducere.

Totodată, prin aceeași sentință, persoana învinuită a fost condamnată la șase luni de închisoare în penitenciar de tip deschis. Astfel, potrivit deciziei pronunțate s-a constatat că în anul 2023, inculpatul, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, în lipsa unui permis de conducere, care a fost anulat anterior pentru fapte similare, a condus unitatea de transport, iar la testarea acestuia, s-a stabilit concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de 1,01 mg/l, transmite pulsmedia.md.
Este de menționat că învinuitul nu este la prima încălcare de lege la acest capitol, astfel acesta a rămas fără dreptul de a conduce mijloace de transport, în temeiul unei alte sentințe judecătorești care a constatat că în anul 2022, învinuitul, fiind în stare de ebrietate cu grad avansat, la volanul aceleiași unități de transport care a fost supusă confiscării, a accidentat o persoană, cauzându-i vătămări corporale medii.
Decizia este cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.