Companiile de taxi vor să taxeze timpul pierdut în ambuteiaje la comenzile online
Administratorii companiilor de taxi consideră nedrept faptul că, în cazul comenzilor online, nu pot percepe taxe pentru timpul de așteptare în ambuteiaje sau pentru schimbarea rutei.

Acum această posibilitate nu există în cazul platformelor digitale, ceea ce, potrivit companiilor de taxi, creează un dezechilibru față de taxiul clasic, unde timpul de staționare este inclus în tarif prin taximetru, informează logos-pres.md.
Subiectul a fost discutat în cadrul consultărilor publice din Parlament, referitoare la cadrul legislativ pentru fiscalizarea plăților în taxi. Reprezentanții companiilor au menționat că legislația actuală nu face o distincție clară între taxiurile tradiționale și platformele electronice.
Pe de altă parte, deputatul Alexandr Trubca a declarat că „metrologia sau garanția calculului corect al distanței parcurse este fundamentală” și a subliniat că clientul nu este obligat să plătească pentru 5 km dacă a parcurs doar 3.
„Dacă nu este verificat metrologic, eu, ca client, mâine mă duc și mă plâng că eu n-am mers 5 km, dar am mers 3 km și dumneavoastră m-ați tarifat pentru 2 km în plus. Și dacă dumneavoastră nu puteți să-mi demonstrați că eu am mers 5 km și nu 3, dumneavoastră plătiți despăgubire. Despre asta vorbesc acum, fiindcă dacă eu am un contor de apă și eu am consumat 10 m3, dar dumneavoastră îmi puneți 20, mă duc și spun că eu am consumat 10, arăt contorul verificat metrologic”, și-a explicat punctul de vedere Trubca.
Directorul Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, a propus ca șoferii care lucrează exclusiv prin platforme electronice să poată utiliza doar sisteme digitale de plată, fără obligația de a avea taxometru fizic. În același timp, sistemul să fie însoțit de sancțiuni pentru șoferii care acceptă comenzi în afara platformelor fără utilizarea taxometrului.
„Companiile trebuie să fie libere în alegere. Adică: ori lucrezi prin sistemul de plată electronic și doar așa, ori, dacă vrei ambele variante, atunci le ai pe amândouă, pentru că și taxometrul costă bani. Majoritatea celor care deja au trecut la sistem electronic de plată nu mai au nevoie de taxometru”, a subliniat Alexa.