Mai multe teze de doctor vor fi reevaluate după suspiciuni de plagiat
Opt teze de doctor urmează să fie reexaminate. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, după ce în spațiul public s-au discutat două grade științifice acordate doctorazilor de la Universitatea de Stat din Moldova.

În premieră, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a retras dreptul unui conducător de doctorat de a mai coordona teze, comunică șeful de la Educație, transmite agora.md.
Ministrul Educației, Dan Perciun, confirmă că MEC a demarat verificări în legătură cu mai multe teze de doctor și că vor fi solicitate reevaluări oficiale. El a anunțat că în total sunt opt lucrări științifice.
„Ministerul va sesiza oficial ANACEC și va solicita evaluarea măsurii în care a fost corect acordată acea teză. Mai mult ca atât vom face acest lucru nu doar în raport cu aceste două teze de doctor, dar în total sunt opt teze de doctor care noi credem că trebuie să mai fie evaluate odată și să decidă repetat Consiliul de conducere al ANACEC-ului dacă acele persoane într-adevăr au întrunit toate criteriile”, a spus ministrul.
Perciun anunță că, în această săptămână, ANACEC a luat prima decizie din istorie de a retrage dreptul pentru un conducător de teză de a mai coordona pe viitor, ca urmare a constatării unor abateri comise în procesul de aprobare a unei lucrări. Șeful de la Educație susține că „primul filtru legat de integritate, corectitudine, de antiplagiat este anume conducătorul de teză”.
Și ANACEC a venit cu explicații. Instituția susține că toate dosarele sunt analizate individual, iar eventualele decizii se bazează exclusiv pe probe și proceduri legale. Agenția face referire la soluționarea unor litigii privind confirmarea titlurilor științifice.
Instituția respinge interpretările potrivit cărora anumite mecanisme juridice ar conduce automat la validarea unor titluri științifice.
Instituția mai subliniază că reexaminarea unor cazuri nu reprezintă o confirmare automată a titlurilor, ci o nouă evaluare de specialitate realizată de comisii diferite, urmată de decizia Consiliului de conducere.
„În cazurile în care tranzacția de împăcare a prevăzut reexaminarea dosarului, aceasta a avut ca unic scop efectuarea unei noi evaluări de specialitate, pentru clarificarea tuturor aspectelor aflate în litigiu. Procedura a constat în constituirea unei noi comisii de experți, analiza dosarului, examinarea concluziilor de către Comisia de profil din domeniul cercetării și inovării și adoptarea unei noi decizii de către Consiliul de conducere al ANACEC”, a menționat Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.


