Premieră medicală în Moldova: Un medic din Germania, asistat de specialiștii noștri, a operat cinci copii
Cinci copii din țara noastră au fost operați la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, pentru o afecțiune rară și foarte periculoasă: malformația arterio-venoasă cerebrală.

Aceste operații sunt considerate printre cele mai complexe în neurochirurgie, iar specialiștii locali le-au realizat împreună cu unul dintre cei mai importanți experți mondiali în tratamentul minim invaziv al acestor patologii — neuradiologistul german Rene Chapot, transmite tv8.md.
Medicul german nu doar a coordonat operațiile, ci a demonstrat și noi metode, care permit efectuarea procedurilor mai eficient și mai precis. În special, el a aplicat o abordare inovatoare — accesul venos în locul celui arterial tradițional. Această metodă are un avantaj important: permite eliminarea completă a malformației (abaterii de la dezvoltarea normală). Totuși, este mai riscantă, deoarece, odată ce începe ocluzia venei, tratamentul trebuie finalizat într-o singură sesiune.
Una dintre paciente a fost Andreea, în vârstă de 15 ani, din Căușeni. Fata a suferit un accident vascular cerebral la 13 ani, după care i s-a diagnosticat o malformație arteriovenoasă — un grup de vase patologice în creier. Mama a încercat să organizeze operația în străinătate, dar al doilea AVC a făcut ca fata să rămână în Moldova. Andrea a trecut deja prin patru operații, iar a cincea, cea mai complexă, a fost realizată sub îndrumarea specialistului străin pentru a minimiza riscurile asupra vederii și mușchilor faciali.
„La ultima angiografie, medicul a semnalat o problemă cu vena ochiului stâng. Pentru a evita complicații viitoare legate de vedere și mușchii feței, am decis să facem operația cu un specialist străin care folosește propria metodă unică”, a povestit Galina Tașmoga, mama Andreei.
O altă pacientă este Varvara, în vârstă de 17 ani. În ciuda patologiei congenitale, diagnosticul corect a fost pus abia după un AVC, care a avut loc în timpul vacanței la bunici.
„Am fost în disperare totală, nu mai auzisem niciodată de o astfel de boală. Dar am acceptat rapid situația și ne-am pregătit pentru fiecare operație”, a împărtășit Svetlana Cuzmina, bunica fetei.
Potrivit medicilor din țara noastră, intervențiile pentru tratarea malformațiilor arterio-venoase sunt realizate de puțin timp în Republica Moldova. Operațiile sunt de tip endovascular și presupun blocarea vaselor anormale din creier, cu ajutorul unui cateter introdus prin artera femurală a pacientului, iar pentru asta sunt planificate mai multe intervenții chirugicale. Din cauza riscului de hemoragie intercraniană, ultima este cea mai complicată. Tocmai din acest motiv, pentru cele mai complexe cazuri a fost invitat Rene Chapot, medic neuradiologist, considerat unul dintre cei mai experimentați specialiști la nivel mondial.
„Anterior, mulți pacienți nu primeau tratament — lipseau echipamentele și experiența. Boala progresa, iar la tineri, mai devreme sau mai târziu, apărea hemoragia. Cei care puteau, plecau în străinătate, dar costurile acolo sunt astronomice”, a menționat Ion Preguza, șeful Secției de Neurochirurgie Endovasculară.
Specialiștii institutului au subliniat că, în cele două zile de colaborare cu Rene Chapot, au învățat tehnici pentru care în străinătate se plătesc sume uriașe. În fiecare an, în Moldova sunt diagnosticați și operați aproximativ 50 de pacienți cu malformații arteriovenoase. Datorită unor astfel de colaborări internaționale, operațiile complexe devin disponibile la fața locului, fără necesitatea de a pleca în străinătate.
![]()
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


