În Moldova ar putea apărea școli pentru marinari
În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu.

Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite ipn.md.
Vladimir Bolea a precizat că noile norme vor permite eliberarea certificatelor de marinar pe baza instruirii efectuate în Republica Moldova, în instituții de învățământ acreditate.
Totodată, autoritățile lucrează la implementarea legislației europene și la crearea bazei legale necesare pentru dezvoltarea navigației maritime.
Potrivit acestuia, statul și Agenția Maritimă vor putea obține venituri semnificative atât din navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și din activitatea instituțiilor de învățământ pentru pregătirea marinarilor.


