Educația financiară va fi integrată în disciplinele de bază
Ministerul Educației nu intenționează să introducă noi discipline obligatorii în școli, ci să integreze teme precum educația financiară, educația pentru sănătate, educația media și cea pentru mediu în materiile deja existente.

Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, informează agora.md.
Potrivit ministrului, aceste domenii vor fi reflectate mai bine în noul curriculum școlar, aflat în proces de elaborare. Prima variantă a noului curriculum urmează să fie publicată în luna iulie și va fi supusă consultărilor și dezbaterilor publice.
Potrivit oficialului, la elaborarea documentului participă peste 200 de specialiști, iar pentru fiecare disciplină au fost selectați între șase și 12 experți, majoritatea profesori universitari și cadre didactice cu experiență.
În procesul de revizuire, grupurile de lucru au analizat modele educaționale din mai multe state, inclusiv România, Estonia, Franța și Irlanda, și au consultat profesori, elevi, directori de școli și părinți, a mai precizat ministrul.
Ministrul a subliniat că scopul reformei este de a pregăti mai bine elevii pentru viața de zi cu zi. Se preconizează că absolvenții vor dobândi cunoștințe de bază despre gestionarea finanțelor personale, credite, rate ale dobânzii și inflație, precum și despre sănătate, relații, protecția mediului și gândirea critică.
Ministrul a subliniat că noile teme nu vor deveni discipline separate, ci vor fi integrate în materiile de bază. În același timp, autoritățile vor să simplifice și să adapteze materia predată, astfel încât aceasta să fie mai utilă și mai ușor de înțeles pentru elevi.