Ce se va întâmpla cu angajații și clădirile Moldovagaz după ce a rămas fără licență
După ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis retragerea a licenței S.A. „Moldovagaz” pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale și revocarea obligațiilor de serviciu public impuse, compania ar putea presta servicii către Energocom pentru deservirea clienților și facturare.

Potrivit directorului companiei Energocom, Eugeniu Buzatu, în prezent cele două companii negociază la acest subiect, transmite zdg.md.
După decizia luată de ANRE de a lăsa S.A. „Moldovagaz” fără licență, iar obligațiile de serviciu public impuse au fost revocate, revenindu-i S.A. „Energocom”, am încercat să aflăm cum va activa S. A. „Moldovagaz” în continuare.
Directorul interimar al companiei, Vadim Ceban, a declarat că S.A. „Moldovagaz” „va activa cum a activat și până la moment”.
„Moldovagaz are rețele de transport gaze, rețele de distribuție gaze în proprietate. Sunt 12 întreprinderi de distribuție. Aceste companii activează cum au făcut-o până astăzi și noi vom presta servicii, cred că, către Energocom, în cazul în care ei vor solicita aceste servicii, dar cel mai probabil vor solicita. Respectiv, tot personalul care este acum implicat cu furnizarea gazelor naturale va fi în continuare în lucru.
(…) În clădirea aceasta (sediul S.A. „Moldovagaz”, n.r.) se află mai multe companii care intră în Moldovagaz, cum este Chișinăugaz, Transautogaz, oficiul Moldovagaz, Flacăra albastră. Oficiul va fi în continuare util pentru serviciile conexe furnizării gazelor naturale”, a explicat Vadim Ceban.
Directorul S.A. „Energocom”, Eugeniu Buzatu, a spus că decizia de a solicita sau nu servicii de la S.A. „Moldovagaz” abia urmează să fie luată, acum având loc etapa negocierilor.
„În conformitate cu Legea 108, Legea gazelor, articolul 17, noua entitate cu obligație de serviciu public poate solicita acordarea sau prestarea unor servicii, cum ar fi serviciul de facturare, serviciul de deservire clienți de la vechiul prestator atât timp cât noul furnizor cu obligație de serviciu public își pune pe roate aceste mecanisme.
Noi acum suntem într-o negociere cu Moldovagaz vizavi de subiectul respectiv: să vedem ce servicii ne pot ei acorda, să vedem pe care le putem noi presta, adică noi să externalizăm către altcineva servicii (…) Conform hotărârii ANRE, avem la dispoziție termenul rezonabil de o lună de zile pentru acest subiect”, a precizat Eugeniu Buzatu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.