Trei persoane suspectate de punerea în circulație a banilor falși, reținute în Capitală
Doi bărbați de 26 și 30 de ani și o femeie de 27 de ani din Capitală, sunt cercetați penal, fiind suspectați de punerea în circulație a banilor falși.

Poliția a fost sesizată de angajatul unui local dintr-o suburbie a Capitalei, precum că ar fi fost înșelat de către un grup de persoane cu o presupusă bancnotă falsă. Suspecții l-ar fi rugat să le schimbe o bancnotă de 200 de euro, după care au plecat. Acest lucru a fost confirmat și de expertiză, transmite IGP.
Suspecții au fost identificați de polițiști, iar în timpul percheziției autorizate, la domiciliile bănuiților au fost depistate probe relevante în acest sens.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru fabricarea și punerea în circulație a semnelor bănești false, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 10 ani.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


