Percheziții într-un dosar de corupție la Inspectoratul de Supraveghere Tehnică din Chișinău
La subdiviziunea din Chișinău a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică InTehAgro au loc percheziții într-un dosar de corupție.

Ancheta vizează cinci persoane, printre care angajați ai instituției și reprezentanți ai autoșcolilor din Capitală.
Potrivit datelor Centrului Național Anticorupție, persoanele vizate ar fi pretins între 3 și 20 de mii de lei pentru eliberarea ilegală a documentelor și facilitarea parcurgerii diverselor proceduri, scrie rupor.md.
În schimbul banilor, candidații ar fi fost ajutați să obțină permise de conducere de categoria H, să înregistreze și să reînregistreze tehnică de construcție și agricolă, să perfecteze rapoarte privind inspecția tehnică și certificate de înregistrare a gajului.
Perchezițiile sunt efectuate în birourile de serviciu, automobilele și locuințele angajaților InTehAgro, precum și la domiciliul administratorului uneia dintre școlile auto din Chișinău. Toți suspecții vor rămâne în libertate pe durata anchetei.


