320 de copaci, tăiați ilegal la Hâncești: Pagubele au ajuns la peste 100.000 de lei
În pădurea satului Cărpineni, raionul Hâncești, au fost doborâți peste 300 de copaci. Făptașul a scăpat cu o amendă de doar 5.000 de lei, deși paguba ar fi de peste 100.000.

Arborii au fost tăiați de un arendaș, care promitea că vor fi plantați alții. Lemnele au fost duse la piață, a precizat șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului din Hâncești, transmite noi.md cu referire la jurnaltv.md.
„Au fost tăiați ilicit 320 de arbori de diferiți diametri și specii. Le-a tăiat o persoană care are un contract de arendă cu Primăria Cărpineni. Lemnele au fost tăiate și duse la piața din satul Cărpineni, unde acolo s-au pornit toate procesele ca să identificăm de unde este masa lemnoasă, cum le-a tăiat și cum să-l pedepsim. El a achitat amenda de 5.000 de lei și prejudiciu de 10.000 de lei", a spus Vasile Moraru.
Ca în acest loc să crească alți copaci e nevoie de tocmai cinci ani. Potrivit experților, copacii aveau între 20 și 40 de ani.
Pentru tăierea a cinci arbori cu diametrul de 26 centimetri în păduri cu regim special de protecție, despăgubirea era de doar 477 de lei, potrivit unui regulament mai vechi. Un nou proiect elaborat de Ministerul Mediului arată că pentru aceeași faptă se va calcula un prejudiciu de 4.775 de lei. Pentru fiecare arbore vătămat, tariful anterior era de aproximativ 21,6 lei. Noul regulament prevede 215 lei.
„Modificările regulamentului sunt întârziate, însă vor reduce din numărul defrișărilor ilegale”, au spus inspectorii pentru protecția mediului. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în 2024 au fost înregistrate 923 de cazuri de defrișare ilegală a arborilor. Peste 20 au fost la Hâncești. Doar în primele șase luni ale anului curent, inspectorii de mediu au depistat 569 de cazuri de tăiere ilegală a copacilor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.