La Bălți a fost efectuată pentru prima dată o operație complexă unei paciente cu cancer pancreatic
La Spitalul Clinic Bălți a fost efectuată pentru prima dată cu succes o intervenție chirurgicală complexă la o pacientă de 50 de ani, diagnosticată cu o tumoră malignă a pancreasului.

Intervenția a fost realizată de o echipă comună de medici din Chișinău și Bălți, transmite moldpres.md
Potrivit administrației Spitalului Bălți, pacienta s-a adresat medicilor acuzând dureri abdominale progresive, care o deranjau de aproximativ șase luni. În urma investigațiilor, inclusiv a tomografiei computerizate, a fost confirmat diagnosticul de tumoră malignă a pancreasului.
Pentru tratarea afecțiunii, medicii au decis efectuarea unei intervenții chirurgicale radicale, care a inclus rezecția corpului și cozii pancreasului împreună cu splina, limfodisecția regională (îndepărtarea ganglionilor limfatici) și îndepărtarea vezicii biliare.
Operația a fost realizată de o echipă de medici din care au făcut parte Adrian Hotineanu, Grigore Ivancov și Sergiu Levința, precum și medicul anesteziolog-reanimatolog Serghei Pcela.
Potrivit sursei, evoluția postoperatorie a pacientei este favorabilă. În prezent, aceasta se află în proces de recuperare sub supravegherea echipei medicale.
Reprezentanții instituției menționează că intervenția realizată marchează un nou pas în dezvoltarea serviciilor medicale și a capacităților chirurgicale ale spitalului.
![]()


