Familia unei fete decedate din Bălți acuză anchetatorii de neglijență și cere redeschiderea cazului
Durere și revoltă în fața oficiului procuraturii din municipiul Bălți. Familia Sandrei Carii a protestat pentru reluarea anchetei privind moartea tinerei. Părinții susțin că fata lor nu a căzut accidental de la etaj, așa cum afirmă autoritățile, ci a fost ucisă.

Mama susține că în materialele dosarului există contradicții. Inițial s-a comunicat că fata a căzut de la etajul opt, apoi de la etajul șapte, iar în momentul apelului la ambulanță a fost menționat etajul șase, relatează tvn.md.
Rudele spun că dețin mărturii și dovezi care nu au fost luate în considerare și că nu li s-a permis nici măcar să intre în morgă.
Mama este indignată de faptul că fiica ei a fost prezentată drept beată, subliniind că era o persoană educată și responsabilă.
Familiei i s-au alăturat și alte persoane, care cer dreptate și reluarea anchetei. Procuratura a refuzat să comenteze situația.
Amintim că, pe 11 noiembrie 2024, tânăra a murit după ce ar fi căzut de la etajul șapte al unui bloc de locuit din municipiul Bălți. Potrivit comunicatului inițial emis de oamenii legii, tânăra se afla în vizită la o prietenă și fiind în stare de ebrietate, din neatenție, a căzut de la etajul șapte în scara blocului. Familia însă respinge această ipoteză și cere o nouă anchetă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


