theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
29 Decembrie 2025, 11:09
5 412
Copiază linkul
Link copiat

La Bardar au înflorit deja primele lalele din acest sezon rece

În serele lui Gheorghe Tonu, din Bardar, au înflorit deja primele lalele din acest sezon rece. Bărbatul spune că, de câţiva ani, cultivă bulbii mai devreme pentru a avea flori de Crăciun şi Revelion.

La Bardar au înflorit deja primele lalele din acest sezon rece.
La Bardar au înflorit deja primele lalele din acest sezon rece.

Gheorghe Tonu cultivă aproape 40 de soiuri de lalele din serele sale. Acum, aici sunt zece soiuri în nouă culori. Cele mai căutate sunt florile, albe roşii, roz, dar şi galbene. Ca să înflorească mai repede bulbii încolţesc şi se dezvoltă în containere speciale cumpărate din Olanda, transmite tvrmoldova.md.

„Noi planificăm să le înflorim treptat ca să nu fie multă floare odată, ca să reuşim să le realizăm şi acestea aproape se termină, se încep celelalte, şi după altele şi tot aşa până la 8 martie. Atunci volumul e oleacă mai mare. Umiditatea nu trebuie să depăşească 70%, temperatura să nu se ridice mai mult de 18 grade Celsius, dar şi dă nu scadă”, a relatat floricultorul.

Gheorghe Tonu cultivă lalele de 40 de ani. De 20 de ani, însă, cumpără bulbi de la un singur furnizor din Olanda. Floricultorul spune că un material săditor de calitate este unul dintre ingredientele succesului în această afacere. În plus, de cinci ani foloseşte o tehnologie modernă de creştere a florilor în apă.

„La noi se spune ghidroponic, corect se spune aquaponică. Deci sunt lădiţe, containere speciale, unde se amplasează bulbii în nişte acușoare şi mai departe le hrănim cu soluţie ca să crească, să înflorească. E mai curat decât în sol, e steril, nu avem boli care noi să le aducem. Lalelele crescute pe apă, părerea mea e că cresc mai repede. La metru pătrat tot mai multe lalele încât decât în sol”, a povestit el.

Gheorghe Tonu spune că în acest an a fost nevoit să cumpere bulbii cu aproape 50% mai scumpi, dar preţul lalelelor a rămas cam la fel – 15 lei firul. Mai târziu, gospodarul va planta şi irişi, astfel încât la primăvară serele lui să fie pline cu flori.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat