160 de pachete de țigări, descoperite în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
Un nerezident în vârstă de 48 de ani a încercat să scoată ilegal 160 de pachete de țigări în Marea Britanie.

Contrabanda a fost depistată de angajații postului vamal al Aeroportului Internațional Chișinău, în comun cu un chinolog al Serviciului Vamal și angajați ai Poliției de Frontieră.
Suspiciunile au apărut în timpul verificării pasagerilor cursei Chișinău — Londra. Vameșii au atras atenția asupra bagajului bărbatului și au decis să îl supună unui control amănunțit.
În urma controlului, printre bunurile personale au fost descoperite 160 de pachete de țigări, pe care pasagerul le-a ascuns cu intenția de a le scoate ilegal din țară.
Produsele din tutun au fost ridicate. Acestea urmează să fie supuse confiscării speciale.
Pasagerul riscă o sancțiune administrativă.


