Au fost aprobate noi reguli de protecție a angajaților din sistemul judiciar
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, în cadrul unei ședințe, două regulamente noi menite să prevină și să combată hărțuirea, hărțuirea sexuală și discriminarea la locul de muncă în sistemul judecătoresc.

Documentele au fost aprobate în unanimitate și se aplică atât angajaților instanțelor judecătorești, cât și judecătorilor, relatează noi.md.
Noile măsuri stabilesc reguli clare pentru identificarea, prevenirea și soluționarea cazurilor de hărțuire, hărțuire sexuală și discriminare. Totodată, acestea prevăd obligații și mecanisme prin care asemenea situații pot fi examinate și soluționate.
Potrivit CSM, scopul noilor prevederi este crearea unui mediu de lucru sigur și respectuos pentru toate persoanele care activează în sistemul judecătoresc. Elaborarea acestor documente este considerată de CSM un pas important în dezvoltarea măsurilor de protecție a angajaților la locul de muncă și în asigurarea unor mecanisme eficiente de reacție la cazurile de hărțuire sau discriminare.
Măsurile au fost elaborate cu sprijinul organizației „ONU Femei” în Moldova și al Guvernului Danemarcei, în cadrul unui proiect destinat consolidării leadershipului feminin și dezvoltării unor societăți durabile și pașnice. În cadrul aceluiași proiect, angajații responsabili ai CSM au urmat instruiri pentru a recunoaște, preveni și soluționa mai bine cazurile de hărțuire și violență la locul de muncă.


