Strada Vadul lui Vodă din Capitală va fi închisă în weekend din cauza unei avarii la rețeaua termică
Circulația pe strada Vadul lui Vodă din Chișinău va fi sistată de la ora 21:00, vineri, 16 octombrie, până la ora 06:00, luni, 19 octombrie.

În apropierea imobilului nr. 7/1 va fi reparată o magistrală de termoficare avariată. Poliția recomandă ocolirea sectorului pe străzile Uzinelor și Podul Înalt, transmite rupor.md.
Potrivit Termoelectrica, reparația este necesară pentru asigurarea fiabilă cu energie termică a peste 100 de mii de locuitori ai Capitalei în sezonul rece.
Specialiștii au depistat avaria după ce au primit o sesizare privind o scurgere și au oprit-o temporar prin măsuri tehnice. Pentru repararea definitivă a conductei și restaurarea suprafețelor deteriorate era necesară o dispoziție a Primăriei privind suspendarea circulației.
Compania a comunicat că a depus cereri la Direcția Generală Mobilitate Urbană pe 7, 12, 15 și 16 octombrie. La momentul publicării comunicatului Termoelectrica, dispoziția nu fusese încă emisă. Ulterior, poliția a avertizat despre închiderea străzii pe durata lucrărilor.
În prezent, consumatorii din Botanica și Telecentru primesc energie termică printr-o rețea alternativă de pe strada Albișoara. Totuși, capacitatea acesteia nu este suficientă pentru funcționarea deplină pe timp de iarnă.
«Din acest motiv, reparația nu mai poate fi amânată, iar întreprinderea va efectua lucrările în perioada anunțată, pentru a preveni întreruperile în furnizarea căldurii odată cu răcirea vremii», au explicat reprezentanții Termoelectrica.
Pe durata reparației, sectorul va fi îngrădit. După finalizarea lucrărilor, suprafețele deteriorate vor fi restaurate.