O ucraineancă, găsită moartă în adiacentul autogării din Otaci
O cetățeancă a Ucrainei a fost găsită ieri dimineață, 25 februarie, în jurul orei 07:40, zăcând fără suflare în adiacentul autogării din orașul Otaci, raionul Ocnița.

Potrivit surselor, victima s-a dovedit o femeie în vârstă de 46 de ani, originară din Ucraina. Femeia s-ar fi simțit rău, iar trecătorii au solicitat intervenția unui echipaj medical, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul acesteia, informează pulsmedia.md.
Sursele, apropiate anchetei, susțin că aceasta ar fi decedat din cauza unei intoxicații grave cu alcool.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Otaci, Svetlana Talpă, a confirmat cazul, însă susține că femeia a decedat din motive necunoscute până la sosirea ambulanței.
Corpul neînsuflețit al femeii a fost transportat la examinarea medico-legală pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


