CEC deschide o linie telefonică pentru alegerile regionale
Alegătorii din UTA Găgăuzia vor putea obține informații privind organizarea și desfășurarea alegerilor regionale printr-o linie telefonică specială, instituită de Comisia Electorală Centrală.

Aceasta va fi disponibilă pe 14 și 15 noiembrie, pentru a oferi cetățenilor explicații privind procedura de vot, transmite moldpres.md
După cum au comunicat cei de la CEC, cetățenii vor putea suna la numărul (+373) 22 880101 pentru a obține informații și explicații privind organizarea și desfășurarea votării.
Activitatea liniei telefonice va fi asigurată de angajații CEC și ai Centrului de instruire în domeniul electoral. Programul de lucru: sâmbătă, 14 noiembrie, de la 9.00 până la 17.00; duminică, 15 noiembrie, de la 7.00 până la 21.00.
Alegerile bașcanului Găgăuziei și ale celor 35 de deputați ai Adunării Populare a autonomiei vor avea loc duminică, 15 noiembrie.


