theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
5 August 2025, 15:00
4 391
Copiază linkul
Link copiat

Tariful la apă în Leova a crescut cu aproape cinci lei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Leova și Strășeni.

Tariful la apă în Leova a crescut cu aproape cinci lei.
Tariful la apă în Leova a crescut cu aproape cinci lei.

În orașul Leova, consumatorii casnici vor plăti 22,98 lei pentru un metru cub de apă, cu 4,85 lei mai mult decât anterior. Tariful pentru canalizare va rămâne neschimbat, 12,41 lei pentru un metru cub, transmite realitatea.md.

Pentru consumatorii non-casnici, tariful la apă va rămâne același, 30 de lei pentru un metru cub, iar canalizarea se va ieftini, până la 29,74 lei, cu 0,40 lei mai puțin decât anterior.

În același timp, la Strășeni, tarifele vor scădea considerabil. Atât consumatorii casnici, cât și cei non-casnici vor plăti 20,73 lei pentru un metru cub de apă, cu 1,29 lei mai puțin. Serviciile de canalizare vor costa 11,01 lei pentru un metru cub, o reducere de 1,92 lei pentru consumatorii casnici și de 12,9 lei pentru cei non-casnici.

Noile tarife au fost aprobate în baza solicitărilor operatorilor și în conformitate cu metodologia de calcul adoptată de ANRE. Acestea vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat