theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
8 Mai 2026, 18:51
1 389
Copiază linkul
Link copiat

Judecători, procurori și avocați au semnat Carta interprofesională a justiției

Reprezentanții principalelor instituții din sistemul judiciar din Republica Moldova au semnat Carta interprofesională a justiției, un document menit să consolideze dialogul și cooperarea dintre judecători, procurori și avocați.

Judecători, procurori și avocați au semnat Carta interprofesională a justiției.
Judecători, procurori și avocați au semnat Carta interprofesională a justiției.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, a declarat că inițiativa reprezintă un pas important pentru creșterea credibilității sistemului de justiție și a încrederii publice, transmite rupor.md.

„Carta interprofesională a judecătorilor, procurorilor și avocaților reprezintă un instrument de consolidare a dialogului dintre instituții, cu impact direct asupra credibilității sistemului judiciar și a încrederii publice. Atunci când accentul se mută de la personalizarea pozițiilor la consolidarea responsabilității instituționale, avem cu toții de câștigat”, a menționat Caraman.

El a subliniat că o cooperare mai strânsă între instituții poate contribui la identificarea unor soluții comune și la eficientizarea activității din sistem.

„Creșterea nivelului de interacțiune și cunoaștere între reprezentanții instituțiilor deschide oportunități reale de cooperare și facilitează identificarea unor soluții comune, reducând fragmentarea eforturilor”, a adăugat acesta.

Documentul a fost semnat de președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, președintele Uniunii Avocaților, Anatolie Barbacar, precum și de Procurorul General, Alexandru Machidon.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Proiectului comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei „Sprijin pentru reforma justiției în Republica Moldova”.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat