Ex-procurorul Roman Statnîi a primit despăgubiri de 250.000 de lei, dar fără scuze din partea lui Stoianoglo
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de ex-procurorul Roman Statnîi privind repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală și procuraturii.

Hotărârea a fost pronunțată pe 4 februarie, dar făcut public o săptămână mai târziu. Astfel, instanța a dispus încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, a sumei 250.000 lei, cu titlu de compensare a prejudiciului moral, informează anticoruptie.md.
În același timp, au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile lui Statnîi cu privire la „prezentarea de către procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior, în formă scrisă, a scuzelor oficiale în numele statului”. Hotărârea este cu drept de apel în termen de 30 zile.
În luna noiembrie 2024, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea primei instanțe, în partea ce vizează admiterea acțiunii, în litigiul „Roman Statnîi împotriva lui Alexandr Stoianoglo”, în care fostul subordonat al ex-procurorului general își apără onoarea și reputația profesională. Stoianoglo a contestat decizia instanței de fond, care l-a obligat să-i achite un prejudiciu moral de un leu lui Statnîi, dar și să dezmintă informațiile precum că acuzatorul ar fi adus „un notar în închisoare pentru ca o persoană să renunțe la proprietate”.
Procurorul Statnîi și-a dat demisia în februarie 2020, la „sugestia” procurorului general, Alexandr Stoianoglo. În mai 2020, Statnîi a fost reţinut şi plasat în arest peventiv, fiind deţinut timp de două luni în Penitenciarul nr.13. Acuzatorul era bănuit că l-ar fi deposedat de bunuri pe fostul consilier economic al lui Igor Dodon, Evghenii Heiman, administratorul firmei din Bahamas care ar fi sponsorizat, în 2016, campania electorală a fostului preşedinte.
„Statnîi m-a amenințat că voi fi condamnat la 15 ani de închisoare unde voi fi omorât”, a precizat Heiman în plângere. Acesta a mai adăugat că după ce ar fi transcris bunurile pe numele diferitor persoane, la 10 august i-a fost aplicată o amendă de 5.000 de euro, iar la 20 august 2018 a revenit în Federația Rusă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


