Noi detalii în cazul deputatului ucrainean pro-rus. Cum i-a reușit să fugă din țară
Politicianul a trecut granița pe jos prin Punctul de control Palanca, apoi a luat un avion spre Roma.

Pe 24 august, de Ziua Independenței Ucrainei, deputatul popular al Radei Supreme, Artem Dmytruk, a părăsit țara traversând granița cu Moldova pe jos, prin Punctul de trecere Palanca. Jurnalistul Mihail Tcaci de la „Ukrainska Pravda” a dezvăluit detalii despre cum a avut loc acest incident, conform focus.ua.
După ce a trecut granița, Dmytruk a mers la un post de Poliție local în orașul Ștefan Vodă, aproape de graniță, unde a solicitat protecție și ar fi primit azil temporar în așteptarea examinării cazului său. Acest lucru ar fi împiedicat plecarea lui din Moldova în aceeași zi, iar acum autoritățile moldovenești efectuează o investigație pe această temă.
Alte surse au menționat că, oficial, Dmytruk nu a părăsit Ucraina, iar în baza de date este indicat că el ar fi încă în țară. După vizita la Poliție, Dmytruk s-a îndreptat spre Aeroportul Internațional Chișinău. Când a ajuns acolo, autoritățile moldovenești au primit o solicitare din partea autorităților ucrainene pentru a-l reține. Cu toate acestea, din lipsă de dovezi suplimentare, cum ar fi o hotărâre judecătorească sau un suspiciune de infracțiune, solicitarea nu a fost pusă în aplicare și Dmytruk a reușit să decoleze spre Roma.
Deputatul a zburat spre Roma folosind un zbor de la compania aeriană low-cost FlyOne, care a avut întârzieri. Zborul, care ar fi trebuit să plece la ora 17:30, a decolat abia la ora 20:00. Autoritățile moldovenești au observat nervozitatea deputatului pe camerele de supraveghere, iar întârzierea zborului nu a fost favorabilă pentru el.
Duminică, 25 august, partea ucraineană a furnizat autorităților moldovenești motive pentru reținerea deputatului Artem Dmytruk, însă era deja prea târziu. Este vorba despre o suspiciune emisă de către Biroul Procurorului General. Dacă Dmitruk se va întoarce în Moldova, ar putea fi reținut, însă autorul articolului sugerează că este puțin probabil ca acesta să facă acest pas riscant.
În aceeași zi, la Chișinău au ajuns oficiali ucraineni care au început să investigheze situația. Se pare că Dmytruk ar fi achiziționat un bilet pentru primul zbor disponibil și nu intenționa să rămână în Roma. Potrivit unor surse, Dmytruk ar fi plecat din Roma spre Londra în dimineața de 25 august, în timp ce altele indică Istanbulul ca posibila următoare destinație în călătoriile deputatului ucrainean.


