Scandalul legat de cariera de nisip din Coșnița continuă
Revoltă și ceartă la ședința Consiliului Local al comunei Coșnița, raionul Dubăsari.

Zeci de localnici i-au huiduit pe consilieri și au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a ședinței a subiectului privind exploatările miniere pe terenurile agricole. În ciuda protestelor și tensiunilor din sală, aleșii locali au aprobat decizia, contestată vehement de săteni., transmite noi.md, citând jurnaltv.md.
Cariera de nisip este situată chiar la intrarea în comuna Coșnița. Consilierii au votat pentru acordarea permisului de exploatare a resurselor minerale pe terenurile agricole din această zonă, iar decizia a stârnit nemulțumirea localnicilor, care susțin că consecințele asupra mediului și comunității vor fi devastatoare. Unii consilieri au refuzat să participe la vot, întrucât împărtășesc nemulțumirea localnicilor.
„1.146 de locuitori ai satului s-au expus și au spus nu, noi nu vrem carieră. Este o decizie și este o pată neagră pe întregul sat, unde opt consilieri au hotărât ceea a fost refuzat de tot satul", a declarat consiliera locală Lilia Cazac.
"Consider că, de fapt, prin acțiunile respective, acești aleși locali au depășit unele atribuții, inclusiv poartă răspundere, fie contravențională, fie penală, deja asta va arăta timpul. Cert este că deciziile respective au fot împotriva voinței comunei Coșnița”, a spus viceprimarul comunei Coșnița, Alexei Gafeli.
La rândul său, primarul Alexandru Grigoraș a refuzat să ofere declarații în fața camerei de filmat. Într-o discuție privată, ne-a explicat însă că blocarea activității carierei ar provoca pierderi semnificative pentru bugetul local. Un consilier local care împărtășește viziunea primarului, ne-a spus că sătenii ar fi induși în eroare.