theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
17 Iulie 2026, 09:19
11 657
Copiază linkul
Link copiat

Curtea de Conturi: Doar 11 din 147 de întreprinderi de stat și-au publicat rapoartele de audit

În pofida prevederilor legale, majoritatea întreprinderilor de stat și a societăților comerciale cu capital de stat nu publică rapoartele auditului extern independent.

Curtea de Conturi: Doar 11 din 147 de întreprinderi de stat și-au publicat rapoartele de audit.
Curtea de Conturi: Doar 11 din 147 de întreprinderi de stat și-au publicat rapoartele de audit.

Potrivit Curții de Conturi, din cele 116 întreprinderi de stat și 31 de societăți pe acțiuni cu capital integral sau majoritar de stat evaluate în cadrul misiunilor de audit, doar 11 aveau publicate pe paginile lor oficiale rapoartele de audit extern. Instituția consideră că această situație limitează accesul publicului la informații despre modul în care sunt gestionate bunurile și banii statului, transmite bani.md.

La începutul anului 2025, autoritățile publice centrale administrau 224 de entități economice – 161 de întreprinderi de stat și 63 de societăți comerciale cu capital de stat. Alte 669 de întreprinderi municipale și societăți comerciale erau gestionate de autoritățile publice locale. Aceste entități activează în domenii strategice, precum energia, transporturile, telecomunicațiile și infrastructura.

În perioada 2023–2026, Curtea de Conturi a verificat mai multe companii importante, printre care CET-Nord, Moldtelecom, Energocom, Furnizarea Energiei Electrice Nord, Arena Națională și Loteria Națională a Moldovei. Auditurile au scos la iveală deficiențe privind administrarea patrimoniului public, monitorizarea activității economico-financiare, controlul intern, transparența proceselor decizionale și gestionarea investițiilor.

Un audit de performanță realizat în 2025 a concluzionat că actualul model de guvernanță corporativă nu garantează o administrare eficientă a întreprinderilor cu capital majoritar de stat. Potrivit raportului, responsabilitățile autorităților și ale organelor de conducere sunt reglementate fragmentar, evaluarea reprezentanților statului este întârziată, iar sistemul de remunerare nu este corelat suficient cu performanțele obținute.

În urma constatărilor, Curtea de Conturi a formulat recomandări adresate Parlamentului, Guvernului, Agenției Proprietății Publice și autorităților fondatoare, solicitând consolidarea cadrului normativ, profesionalizarea organelor de conducere și creșterea transparenței în administrarea patrimoniului public.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat